Vești proaste pentru toți românii venite din partea Guvernului. Prețurile continuă să crească, iar de la 1 august 2022, persoanele trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru aceste produse.
Guvernul a anunțat că de la 1 august 2022 vor avea loc mai multe modificări fiscale. Printre cele mai importante se află creșterea accizelor la tutun și țigări, majorarea impozitării câștigurilor din jocurile de noroc și reducerea plafoanelor pentru anumite scutiri.
O a doua tranșă de scumpiri va avea loc la 1 ianuarie 2023. Printre sectoarele care vor suferi și ele modificări fiscale se numără microîntreprinderile sau industria HoReCa, unde va crește TVA-ul.
Atunci când vorbim despre tutun, vor fi incluse toate tipurile de produse care se încadrează în această categorie, de la pachete de țigări până la lichidul țigărilor electronice.
De asemenea, o altă reglementare va fi în domeniul jocurilor de noroc, unde va fi perceput un impozit mai mare, între 3% și 40% în funcție de câștiguri.
Trebuie menționat că modificări sunt aduse și în domeniul salariilor din construcții, agricultură și industrie alimentară, unde plafonul anumitor scutiri scade de la 30.000 de lei la 10.000 de lei pe lună.
O altă modificare fiscală importantă care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 este creșterea TVA-ului de la 5% la 9% în domeniul HoReCa. În cazul micro întreprinderilor, plafonul pentru impozitarea cu 16% scade de la un milion la 500.000 de lei.
”Cum pot fi folosite microîntreprinderile? Cine prestează servicii de muncă, primește salariu. Salariul e impozit undeva la 45%, cealaltă extremă. Să-și facă o micro întreprindere acea persoană, să primească banii pentru întreprindere, și atunci impozitul pe care-l plătește la stat e undeva 1%-3%. Aici s-a încercat prin aceste majorări de impozite, cifra de afaceri și prin aceste plafoane pe cifra de afaceri să se stopeze cumva această practică”, a declarat Adrian Codîrlașu, vicepreședinte (CFA) Chartered Financial Analyst Society România.
La începutul anului viitor va crește și TVA-ul pentru băuturile cu mult zahăr sau pentru berea fără alcool de la 9% la 19%. O altă majorare majorarea a TVA de la cinci la 19% va fi pentru locuințele mai mari de 120 de metri pătrați sau de peste 120.000 de euro.
VEZI ȘI: ALIMENTELE CARE S-AU SCUMPIT ENORM ÎN 2022. PREȚURILE VOR CONTINUA SĂ CREASCĂ